Jocuri
DESPRE JOC SI JOACA
Din punct de vedere istoric, radacinile jocului se pierd în negura
timpurilor. În opinia lui Johan Huizinga, "jocul este mai vechi decât
cultura, pentru ca notiunea de cultura, oricât de incomplet ar fi ea
definita, presupune în orice caz o societate omeneasca, iar animalele
nu l-au asteptat pe om ca sa le învete sa se joace. Ba chiar se poate
afirma, fara risc, ca civilizatia omeneasca nu a adaugat nici o
caracteristica esentiala notiunii generale".
Jocul apare ca un fenomen complex, ce poate fi definit într-o
varietate de moduri. În general, acest termen denumeste "actiunea de a
(se) juca", o "activitate distractiva practicata din placere, mai ales
de catre copii". Conform "Dictionarului de simboluri", "jocul este,
fundamental, un simbol al luptei, al luptei cu moartea (jocurile
funerare), cu elementele (jocurile agrare), cu fortele potrivnice
(jocurile razboinice), cu sine (cu propria frica, slabiciune, îndoiala
etc.)". Dupa Roger Caillois, el este "nu numai activitatea specifica
pe care o denumeste, ci totalitatea figurilor, simbolurilor sau
instrumentelor necesare activitatii respective, sau functionarii unui
ansamblu complex". În opinia lui Herbert Spencer, jocul reprezinta o
"exersare artificiala a energiilor. Este o forma de socializare, în
care individul se construieste pe sine din interior, dar fiind o
fiinta sociala".
Jocurile cunosc un numar impresionant de clasificari. În primul rând,
jocul se adreseaza sferei fizice sau celei intelectuale. Activitatile
ludice pot fi diferentiate în functie de vârsta, sexul si cultura
jucatorilor. Dupa vârsta, ele sunt de copii si de adulti. Ca grad de
implicare, jocurile sunt competitive, de spectacol sau de risc. Luând
în consideratie aria culturala, avem jocuri stiintifice, filosofice si
teoretic - culturale. Din ultima categorie se remarca cele de creatie,
de conversatie, de retorism si de limbaj. O alta clasificare tine cont
de momentul si locul desfasurarii jocului: diurn sau nocturn, public
sau privat. Dupa raportul cu planul sacrului, exista jocuri rituale si
nerituale. Importante sunt si jocurile copiilor, ce apartin de patru
mari clase: Mimicry, Ilinx, Paidia si Ludus. În afara de categoriile
anterior mentionate, manifestarile ludice mai pot fi: de societate, de
îndemânare, de noroc, de dexteritate, de inteligenta etc.
Jocul are trei functii majore: de creatie, mimetica si a imaginatiei.
Principalele trasaturi ale jocului sunt evidentiate în studiul "Homo
Ludens": jocul "poate fi numit o actiune libera, constienta ca este
si situata în afara vietii obisnuite, o actiune
care totusi îl poate absorbi cu totul pe jucator, o actiune de care nu
este legat nici un interes material direct si care nu urmareste nici
un folos, o actiune care se desfasoara în limitele unui timp
determinat anume si ale unui spatiu determinat anume, o actiune care
se petrece în ordine, dupa anumite reguli".
Finalitatea jocului depinde, evident, de tipul jocului. Aceasta poate
însemna o exhibare a ceva, o evidentiere a calitatilor individuale sau
colective, împartasirea unor idei, sentimente, evadarea într-un
univers fictiv, simplul divertisment, o dezvoltare a gândirii si a
imaginatiei, modelarea caracterului, o metamorfozare a participantilor
la joc, accederea imaginara la un alt nivel social sau existential,
ori cunoasterea lumii înconjuratoare. Un rezultat important al jocului
apare pe plan social. Referitor la jocuri, conform opiniei lui
Devambez, "în jurul lor s-au cristalizat simtul cetatenesc si
sentimentul national; ele au constituit, pentru locuitorii aceleiasi
cetati, pentru copiii aceleiasi semintii...legatura ce le reamintea de
interesele lor comune".
În poezia "Prefata", de Tudor Arghezi, apare viziunea omului matur
asupra jocului. Tema acestei scrieri este arta poetica, privita
printr-o perspectiva ludica, diferita de cea a predecesorilor sai.
Formula "Ne-am apucat [...] Sa mintim, sa povestim" releva caracterul
abstract al actului cultural. Eul liric initiaza o competitie a
cantitatii, la care participa întreaga sa familie, ce are ca scop
scrierea a cât mai multe poezii. În aceasta parte a operei este
reliefat sensul de baza al jocului: lupta pentru ceva ("Si facuram
si-o prinsoare / Cine poate scri mai iute / Stihuri vreo câteva
sute"). Odata cu transformarea caracterului creatiei artistice din
serios în ludic, întrecerea devine deschisa tuturor ("Doi parinti si
doi copii"). Faptul ca rasplata învingatorului este "un sfert de mar",
dovedeste un caracter important al jocului: absenta interesului
material ("Împartind un mar cretesc / Nu cumva ca sa jignesc / Pe
tovarasii de coate, / Mâncând sferturile toate"). Sintagma "tovarasii
de coate" aduce în atentia cititorului alte proprietati ale jocului:
stabilirea unor relatii între participanti si schimbarea locului în
ierarhia sociala. Pentru ca stilul neobisnuit si copilaresc al
"Prefatei" sa fie înteles corect, eul liric ne propune întoarcerea la
copilarie ("Esti prea mare. Fa-te mic."), pentru a renunta la reguli
si a ne lasa în voia imaginatiei ("Uita regula odata / Si, cu cartea
dezvatata / Mergi nitel de-a busile"). În acelasi timp, Arghezi
întelege dorinta oamenilor de a pastra aparentele si conceptia gresita
a adultilor despre joc, conform careia persoanele trecute de vârsta
copilariei nu se joaca ("Poti închide usile, / De ti-e teama si rusine
/ Sa te faci de râs ca mine"). Drept concluzie, se poate afirma ca
poezia "Prefata" este o "ars poetica", de tip ludic.
O analiza a jocului, din perspectiva unui copil, este facuta de Ion
Creanga în "Amintiri din copilarie". Înconjurat de frati, Nica se
bucura de copilarie, definita, în special, prin joc.
O categorie întâlnita de jocuri este Mimicry. În inocenta lor, copiii
parodiaza cântecul si hainele bisericesti, aspect ce denota
sincretismul jocului: "Apoi îsi pun câte-o toala în spate si câte-un
coif de hârtie în cap si cânta si de te scot din casa". Desi lipsite de sens,
cântecele copiilor au scopul clar de a stârni hazul. Jocul, aparent
naiv, are o scenografie bine stabilita, urmata de toti jucatorii, ceea
ce evidentiaza creativitatea si imginatia copiilor. O alta manifestare
a copiilor este calaritul maturii. Acest joc demonstreaza capacitatea
copiilor de a modela si transpune realitatea dupa propria dorinta.
Personificarea transforma universul înconjurator într-unul viu si
fantastic. "Copilul, încalecat pe batul sau, gândeste ca se afla
calare pe un cal de cei mai strasnici".
A doua categorie de jocuri este Ilinx. De fiecare data când se
întorcea seara acasa, tatal îsi prindea fiii pe rând, îi ridica în
grinda, zicând "`tâta mare" si îi saruta pe fiecare. Acest joc are
valoarea unei incantatii bazate pe magie de similitudine, asemanator
ritualurilor pagâne practicate de mama copiilor.
Paidia reprezinta al treilea fel de jocuri, din care fac parte "baba -
oarba" si "de-a mijoarca". Jocurile mentionate anterior sunt jucate de
mii de ani ti sunt cunoscute pe întreg Pamântul.
Ultimul tip de jocuri este Ludus. Unul dintre lucrurile favorite ale
naratorului era mersul la scaldat. Lasându-se îngropat în nisip, Nica
râde de moarte. Are loc o desacralizare specific populara,
asemanatoare celei din basme.
Din nefericire, unele jocuri au consecinte dramatice, deoarece
copilului îi lipseste gândirea proiectiva: "ne pune dracul de urnim o
stânca din locul ei, care era numai întinata, si unde nu porneste
stânca la vale, saltând tot mai sus de un stat de om; si trece prin
gardul si prin tinda Irinucai, pe la capre".
Poezia "Trei fete", de Lucian Blaga, sugereaza faptul ca jocul are o
importanta esentiala în evolutia individului. Tema acestei opere
lirice este conditia umana, privita prin trei perspective: cea a
copilului, a tânarului si a batrânului. Autorul sintetizeaza viata
omului ca pe o combinatie a trei factori, de egala importanta:
Iubirea, Jocul si Întelepciunea.
Prima voce lirica este cea a copilului:
"Copilul râde:
Întelepciunea si iubirea mea e jocul!"
Din punct de vedere istoric, radacinile jocului se pierd în negura
timpurilor. În opinia lui Johan Huizinga, "jocul este mai vechi decât
cultura, pentru ca notiunea de cultura, oricât de incomplet ar fi ea
definita, presupune în orice caz o societate omeneasca, iar animalele
nu l-au asteptat pe om ca sa le învete sa se joace. Ba chiar se poate
afirma, fara risc, ca civilizatia omeneasca nu a adaugat nici o
caracteristica esentiala notiunii generale".
Jocul apare ca un fenomen complex, ce poate fi definit într-o
varietate de moduri. În general, acest termen denumeste "actiunea de a
(se) juca", o "activitate distractiva practicata din placere, mai ales
de catre copii". Conform "Dictionarului de simboluri", "jocul este,
fundamental, un simbol al luptei, al luptei cu moartea (jocurile
funerare), cu elementele (jocurile agrare), cu fortele potrivnice
(jocurile razboinice), cu sine (cu propria frica, slabiciune, îndoiala
etc.)". Dupa Roger Caillois, el este "nu numai activitatea specifica
pe care o denumeste, ci totalitatea figurilor, simbolurilor sau
instrumentelor necesare activitatii respective, sau functionarii unui
ansamblu complex". În opinia lui Herbert Spencer, jocul reprezinta o
"exersare artificiala a energiilor. Este o forma de socializare, în
care individul se construieste pe sine din interior, dar fiind o
fiinta sociala".
Jocurile cunosc un numar impresionant de clasificari. În primul rând,
jocul se adreseaza sferei fizice sau celei intelectuale. Activitatile
ludice pot fi diferentiate în functie de vârsta, sexul si cultura
jucatorilor. Dupa vârsta, ele sunt de copii si de adulti. Ca grad de
implicare, jocurile sunt competitive, de spectacol sau de risc. Luând
în consideratie aria culturala, avem jocuri stiintifice, filosofice si
teoretic - culturale. Din ultima categorie se remarca cele de creatie,
de conversatie, de retorism si de limbaj. O alta clasificare tine cont
de momentul si locul desfasurarii jocului: diurn sau nocturn, public
sau privat. Dupa raportul cu planul sacrului, exista jocuri rituale si
nerituale. Importante sunt si jocurile copiilor, ce apartin de patru
mari clase: Mimicry, Ilinx, Paidia si Ludus. În afara de categoriile
anterior mentionate, manifestarile ludice mai pot fi: de societate, de
îndemânare, de noroc, de dexteritate, de inteligenta etc.
Jocul are trei functii majore: de creatie, mimetica si a imaginatiei.
Principalele trasaturi ale jocului sunt evidentiate în studiul "Homo
Ludens": jocul "poate fi numit o actiune libera, constienta ca este
si situata în afara vietii obisnuite, o actiune
care totusi îl poate absorbi cu totul pe jucator, o actiune de care nu
este legat nici un interes material direct si care nu urmareste nici
un folos, o actiune care se desfasoara în limitele unui timp
determinat anume si ale unui spatiu determinat anume, o actiune care
se petrece în ordine, dupa anumite reguli".
Finalitatea jocului depinde, evident, de tipul jocului. Aceasta poate
însemna o exhibare a ceva, o evidentiere a calitatilor individuale sau
colective, împartasirea unor idei, sentimente, evadarea într-un
univers fictiv, simplul divertisment, o dezvoltare a gândirii si a
imaginatiei, modelarea caracterului, o metamorfozare a participantilor
la joc, accederea imaginara la un alt nivel social sau existential,
ori cunoasterea lumii înconjuratoare. Un rezultat important al jocului
apare pe plan social. Referitor la jocuri, conform opiniei lui
Devambez, "în jurul lor s-au cristalizat simtul cetatenesc si
sentimentul national; ele au constituit, pentru locuitorii aceleiasi
cetati, pentru copiii aceleiasi semintii...legatura ce le reamintea de
interesele lor comune".
În poezia "Prefata", de Tudor Arghezi, apare viziunea omului matur
asupra jocului. Tema acestei scrieri este arta poetica, privita
printr-o perspectiva ludica, diferita de cea a predecesorilor sai.
Formula "Ne-am apucat [...] Sa mintim, sa povestim" releva caracterul
abstract al actului cultural. Eul liric initiaza o competitie a
cantitatii, la care participa întreaga sa familie, ce are ca scop
scrierea a cât mai multe poezii. În aceasta parte a operei este
reliefat sensul de baza al jocului: lupta pentru ceva ("Si facuram
si-o prinsoare / Cine poate scri mai iute / Stihuri vreo câteva
sute"). Odata cu transformarea caracterului creatiei artistice din
serios în ludic, întrecerea devine deschisa tuturor ("Doi parinti si
doi copii"). Faptul ca rasplata învingatorului este "un sfert de mar",
dovedeste un caracter important al jocului: absenta interesului
material ("Împartind un mar cretesc / Nu cumva ca sa jignesc / Pe
tovarasii de coate, / Mâncând sferturile toate"). Sintagma "tovarasii
de coate" aduce în atentia cititorului alte proprietati ale jocului:
stabilirea unor relatii între participanti si schimbarea locului în
ierarhia sociala. Pentru ca stilul neobisnuit si copilaresc al
"Prefatei" sa fie înteles corect, eul liric ne propune întoarcerea la
copilarie ("Esti prea mare. Fa-te mic."), pentru a renunta la reguli
si a ne lasa în voia imaginatiei ("Uita regula odata / Si, cu cartea
dezvatata / Mergi nitel de-a busile"). În acelasi timp, Arghezi
întelege dorinta oamenilor de a pastra aparentele si conceptia gresita
a adultilor despre joc, conform careia persoanele trecute de vârsta
copilariei nu se joaca ("Poti închide usile, / De ti-e teama si rusine
/ Sa te faci de râs ca mine"). Drept concluzie, se poate afirma ca
poezia "Prefata" este o "ars poetica", de tip ludic.
O analiza a jocului, din perspectiva unui copil, este facuta de Ion
Creanga în "Amintiri din copilarie". Înconjurat de frati, Nica se
bucura de copilarie, definita, în special, prin joc.
O categorie întâlnita de jocuri este Mimicry. În inocenta lor, copiii
parodiaza cântecul si hainele bisericesti, aspect ce denota
sincretismul jocului: "Apoi îsi pun câte-o toala în spate si câte-un
coif de hârtie în cap si cânta si de te scot din casa". Desi lipsite de sens,
cântecele copiilor au scopul clar de a stârni hazul. Jocul, aparent
naiv, are o scenografie bine stabilita, urmata de toti jucatorii, ceea
ce evidentiaza creativitatea si imginatia copiilor. O alta manifestare
a copiilor este calaritul maturii. Acest joc demonstreaza capacitatea
copiilor de a modela si transpune realitatea dupa propria dorinta.
Personificarea transforma universul înconjurator într-unul viu si
fantastic. "Copilul, încalecat pe batul sau, gândeste ca se afla
calare pe un cal de cei mai strasnici".
A doua categorie de jocuri este Ilinx. De fiecare data când se
întorcea seara acasa, tatal îsi prindea fiii pe rând, îi ridica în
grinda, zicând "`tâta mare" si îi saruta pe fiecare. Acest joc are
valoarea unei incantatii bazate pe magie de similitudine, asemanator
ritualurilor pagâne practicate de mama copiilor.
Paidia reprezinta al treilea fel de jocuri, din care fac parte "baba -
oarba" si "de-a mijoarca". Jocurile mentionate anterior sunt jucate de
mii de ani ti sunt cunoscute pe întreg Pamântul.
Ultimul tip de jocuri este Ludus. Unul dintre lucrurile favorite ale
naratorului era mersul la scaldat. Lasându-se îngropat în nisip, Nica
râde de moarte. Are loc o desacralizare specific populara,
asemanatoare celei din basme.
Din nefericire, unele jocuri au consecinte dramatice, deoarece
copilului îi lipseste gândirea proiectiva: "ne pune dracul de urnim o
stânca din locul ei, care era numai întinata, si unde nu porneste
stânca la vale, saltând tot mai sus de un stat de om; si trece prin
gardul si prin tinda Irinucai, pe la capre".
Poezia "Trei fete", de Lucian Blaga, sugereaza faptul ca jocul are o
importanta esentiala în evolutia individului. Tema acestei opere
lirice este conditia umana, privita prin trei perspective: cea a
copilului, a tânarului si a batrânului. Autorul sintetizeaza viata
omului ca pe o combinatie a trei factori, de egala importanta:
Iubirea, Jocul si Întelepciunea.
Prima voce lirica este cea a copilului:
"Copilul râde:
Întelepciunea si iubirea mea e jocul!"
Sursa: Armand Rotaru, clasa a IX-a D